Eurovision 2017: mândră că sunt ROMÂNCĂ

Ieri s-a desfășurat cea de-a doua semifinală Eurovision 2017, unde am participat si noi, ROMÂNII, cu melodia „Yodel It”, cântată de Ilinca și Alex Florea. Când am ascultat pentru prima dată această piesă, mă gândeam – „Cum numai noi putem să avem cele mai penibile melodii la concursul ăsta?! Cică încercăm să îi imităm pe Elvețieni”. Oricum, total nemulțumită cu prestația noastră. Aceasta este melodia:

Trecând mai mult timp si concursul fiind tot mai aproape, nu îmi prea păsa dacă se calificau ai noștri sau nu. Asta fiindcă de fiecare dată noi ne înfoiam în pene că suntem cei mai buni si că avem ”dreptul” la primele locuri. Tot românul știe că nu prea ne-a ieșit schema asta, și mereu am fost pe la mijlocul clasamentului. Nu mai spun de așa-zisa ”situație geopolitică” unde țările se votează între ele din diferite cauze. Gândul meu: „România nu are cum să câștige”.

Cu aceste idei în cap, am văzut (un sfert din) prima semifinala, care a fost cât se poate de plictisitoare cu toate baladele de iubire si despre libertate, fraternitate. Parcă încercau toți o nouă revoluție franțuzească. Cea de-a doua semifinală la fel, cu toate că acum m-am uitat până la capăt; pentru România. Am fost atât de interesată de subiectul Eurovision și de cei doi Români care ne reprezintă si am ascultat câteva interviuri cu ei. Atunci am realizat ceva destul de important pentru toată lumea:

  1. O uriașă diferență între acești concurenți tineri și alții care ne-au reprezentat în trecut și cât de dezinvolți erau (plus, știau engleza super bine)
  2. O melodie energică, haioasă, diferită față de toate revoluțiile care se petreceau pe scena Eurovision
  3. Și cel mai important lucru: dacă noi nu suntem mândrii de noi, cine o să fie?

Un exemplu, in Suedia, la școală, și dacă ești cel mai naiv copil, tot te încurajează și îți spun că poți face orice și că o să înțelegi până la urmă. Ideea e că noi, ca nație, suntem prea nemulțumiți cu noi înșine și prea ne subestimăm. Noi vrem acceptarea ”vestului” sau a altor oameni. Nu generalizez, dar sunt multi, ca și mine de altfel, care vor perfecțiunea întruchipată de la poporul Român. Nu există. Însă noi putem să contribuim la îmbunătățirea imaginii noastre internaționale prin simplul fapt de a ne vedea pe noi într-un fel mai bun. Dacă noi o să reușim asta, și alți oameni o sa își schimbe imaginea despre poporul ROMÂN.

Așa că, oriunde am fi, să nu ezităm niciodată să spunem că suntem Români. Eu sunt mândră că sunt ROMÂNCĂ.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *